Cu gandul la cea de-a opta victorie

Cu gandul la cea de-a opta victorie

Antrenorul echipei de volei masculin S.C.M. “U” Craiova, Dănuţ PASCU, și jucătorii Laurenţiu Lică şi Facundo Javier Imhoff, au susținut joi, 29.11.2018, o conferinţă de presă, în care au vorbit despre duelul cu C.S.M. Câmpia Turzii, din etapa a VIII-a a Diviziei A1, care va avea loc duminică, 02.12.2018, ora 18:00, în Sala Polivalentă.

Laurenţiu Lică, jucător S.C.M. Craiova:

“Suntem într-o perioadă foarte bună a echipei de volei masculin. Am început bine sezonul, ne menţinem şi este foarte important că am trecut cu bine peste nişte jocuri foarte grele. Mi-aş dori ca această perioadă să ţină până la sfârşitul campionatului, dar o echipă are momente bune sau mai puţin bune. Duminică vom întâlni o echipă modestă, nou-promovată, care sper să nu ne pună probleme.”

Facundo Javier Imhoff, jucător S.C.M. Craiova:

“Mă bucur sunt aici, avem un lot bun şi am reuşit să facem un grup foarte unit. Am obţinut rezultate foarte bune şi sper să continuăm pe aceeaşi linie. Duminică, ne aşteaptă un meci relativ uşor şi sper să fim concentraţi şi să câştigăm fără emoţii.”

Dănuţ PASCU, antrenor S.C.M. Craiova:

“Jocul nostrum a devenit din ce ]n ce mai bun. Ne propunem să evoluăm cu maximum de angajament, de seriozitate. Cred că acesta este secretul victoriilor de până acum. Trebuie să menţinem acest ritm, să fim foarte serioşi, indiferent de numele adversarului.”

Attachment

Leave a Comment

(required)

(required)