Bogdan BURCEA a fer(m)ecat poarta si a rapus danezele!

Bogdan BURCEA a fer(m)ecat poarta si a rapus danezele!

HANDBAL FEMININ, CUPA EHF, ETAPA I, CRAIOVA, SALA POLIVALENTĂ, 05.01.2019

SCM CRAIOVA – NYKOBING 18-12 (9-6)

SCM CRAIOVA: Dzhukeva, Curmenţ – Ianăşi (4 g.), Trifunovic (2 g.), Şelaru, Ion, Tănasie (2 g.), Nikolic, Seric (4 g.), Gjorgjijevska, Tătar (2 g.), Fachinello (2 g.), Vizitiu (2 g.).

Ana Maria Tănasie, jucătoare S.C.M. Craiova:

“Am muncit și am dat dovadă de unitate pentru a obține această victorie. Fiecare meci este greu și sper ca în acest an să facem o figură la fel de frumoasă ca anul trecut. Avem un traseu destul de greu, sunt echipe valoroase, la acest nivel nu putem întâlni adversari accesibili.”

Andreea Ianăși, jucătoare S.C.M. Craiova:

“Mulțumim suporterilor care ne-au dat curaj și putere să luptăm și să înscriem goluri. Așa cum s-a văzut, am întâlnit o echipă puternică, însă am dovedit că suntem peste ele. Încercăm cât putem de mult să păstrăm Cupa EHF la Craiova.”

Patricia Vizitiu, jucătoare S.C.M. Craiova:

“O victorie muncită, nu a fost deloc ușor, mulțumim publicului, care, încă o dată a fost al optulea jucător pe teren. Apărarea a mers foarte bine, a fost un joc bun, dar suntem contiente că greul abia acum începe. Știu că lumea are așteptări mari de la noi, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Drumul este lung și sper ca lumea să aibă răbdare.”

Bogdan Burcea, antrenor S.C.M. Craiova:

„În ciuda rezultatului, a fost un meci disputat. Echipele nordice sunt învățate să lupte până în ultimul minut și așa au făcut și acum. Încercăm să ne apărăm reputația, statutul pe care l-am câștigat în sezonul trecut. Cred că am mulțumit în această seară publicul minunat, care ne-a îmbrățișat și sper să nu ne mai dea drumul în meciurile care vor urma. La fiecare meci ne prezentăm cu dorința de a umple Sala Polivalentă cu suporteri, să mulțumim oltenii noștri și să apărăm cu demnitate handbalul românesc. Deținerea titlului Cupei EHF ne-a adus un plus de respect atât la nivel național cât și european. Este clar că ceea ce am realizat anul trecut a motivat și alte echipe să investească mult mai mult. Nu ne-a fost frică de acest meci și nu ne este frică de nici un adversar. Ne respectăm fiecare adversar și încercăm să ne ridicăm la nivelul lor iar dacă acest lucru ne aduce victoria suntem cu atât mai bucuroși. 

 

Grupa D

Etapa I: SCM Craiova – Nykobing (Danemarca) 18-12 (9-6); Podravka Vegeta (Croația) – Super Amara Bera Bera (Spania) 32-29 (15-14)

Clasament: 

  1. SCM Craiova     1  1  0  0  18-12  2 p.
  2. Podravka Vegeta   1  1  0   0   32-29  2 p.
  3. Amara Bera Bera   1  0 0   1    29-32  0 p.
  4. Nykobing                 1  0  0  1    12-18   0 p.

Etapa viitoare: sâmbătă, 12.01.2019, ora 19:00 (ora României): Super Amara Bera Bera – SCM Craiova; dumnică, 13.01.2019, ora 18:00 (ora locală): Nykobing – Podravka Vegeta.

Attachment

Leave a Comment

(required)

(required)