Voleibalistii vor trei puncte cu Baia Mare

Voleibalistii vor trei puncte cu Baia Mare

Căpitanul echipei de volei masculin S.C.M. “U” Craiova, Laurenţiu Lică, şi jucătorul Neven Majstorovic, au susținut joi, 10.10.2019, o conferinţă de presă, în care au prefaţat meciul din prima etapă a Diviziei A1, dintre SCM “U” Craiova şi Ştiinţa Explorări Baia Mare, care se va desfăşura sâmbătă, 12.10.2019, ora 17:00, în Sala Polivalentă.

Laurenţiu Lică, jucător S.C.M. Craiova:

„Suntem în linie dreaptă cu pregătirile pentru începutul noului sezon. Aşa cum se ştie, orice început este greu. Ca în fiecare an, ne dorim să terminăm în primele trei echipe ale campionatului. Sâmbătă ne dorim să începem sezonul cu dreptul, adică o victorie de trei puncte, împotriva unei echipe ambiţioase. Deja am jucat împotriva lor la turneul amical de la Zalău şi ne-am făcut o idee asupra adversarului. Sperăm ca spectatorii să vină la sală, pentru că avem nevoie de aportul lor.”

Neven Majstorovic, jucător S.C.M. Craiova:

“Va fi un sezon interesant, cu echipe puternice, în afară de Craiova, Zalău, Galaţi şi Dinamo vor fi în lupta pentru primele locuri. Ambiţiile sunt mari, avem o echipă nouă şi urmează să punem în practică tot ce am făcut la antrenamente în perioada de pregătire. Trebuie să tratăm serios meciul cu Baia Mare si să câştigăm cele trei puncte.”

Attachment

Leave a Comment

(required)

(required)