Dubla dificila cu Tertnes Bergen

Antrenorul echipei de handbal feminin S.C.M. Craiova, Bogdan Burcea a susținut joi, 17.10.2019, o conferinţă de presă, în care au vorbit despre cele două meciuri din turul 2 preliminar al Cupei EHF, cu Tertnes Bergen (Norvegia), care vor avea loc sâmbătă, 19.10.2019, şi duminică, 20.10.2019, ora 18:00, în Sala Polivalentă.

Bogdan Burcea, antrenor SCM Craiova:

“Ne aşteaptă două meciuri foarte grele în Cupa E.H.F. Probabil vom întâlni cea mai bună echipă, pe care am întâlnit-o până acum, în cele 26 de meciuri oficiale sau amicale. Nu mă refer la valoare, ci la viteză, dinamică, pe ambele faze de joc. Din păcate, situaţia medicală este foarte grea, avem patru jucătoare pe care nu putem conta. Niciodată nu am pornit de la premisa că un meci este pierdut dinainte. Vom lupta, suntem în faţa propriul public, care ne-a încurajat de atâtea ori, îi aşteptăm să fie alături de noi şi îi asigurăm că nu ne vom preda fără luptă.”

About the Author

By flavius / Editor on Oct 17, 2019