Laurentiu LICA – capitan la … 40 de ani!

LAURENȚIU LICĂ – Dorință, vis, chemare, împlinire!

LA MULȚI ANI, CĂPITANE!

În prima zi a celei de-a doua decade a lunii februarie 1980, chiar în data de 11, într-o iarnă normală pentru acei ani, la Galați, cu zăpadă și temperaturi cu mult sub minus, în familia soților Aneta și Marinaș LICĂ avea să vadă lumina zilei Laurențiu. Cel care avea să fie și singurul băiat din cele trei odrasle ale familiei: Neluța – sora cea mare, Laurențiu și Anca – sora cea mică, toți cei trei având ca pasiune voleiul. ”Vinovatul” principal a fost tatăl care a cochetat cu voleiul fiind la 22 de ani cooptat în echipa de volei a județului.

Având tatăl practicant de volei, Laurențiu mergea, de mic, la meciuri și era mai tot timpul în preajma terenului de volei. Chiar dacă tatăl a practicat voleiul a ajuns să antreneze în domeniul fotbalului la Gloria Galați și ar fi dorit ca fiul lui să se îndrepte spre fotbal. Dar, n-a fost să fie.

La finalul, spre finalul clasei a V-a, în primăvara anului 1991, la școala unde învăța a poposit profesorul–antrenor Alexandru Păcuraru ( profesor universitar ) care l-a selecționat imediat pe Laurențiu datorită calităților sale native, puști care s-a adaptat imediat la ritmul jocului de volei, singura problemă fiind pe ce post să evolueze. Alexandru Păcuraru fiind și antrenorul echipei universitare din Galați ( formație ce activa în Liga a doua a voleiului românesc ) l-a cooptat rapid pe Laurențiu la echipa de seniori ( în 1996, la doar 16 ani ) el fiind deja era un lider la echipa de juniori.

Laurențiu Lică: ” De când am început să joc volei mi-am dorit să fiu cel mai bun, să fiu un lider. Mergând la timp la loturi ( juniori, tineret ) mi-am dat rapid seama că eram doar un jucător normal, nu ieșeam în evidență. Atunci am realizat că trebuie să fac cu mult mai multe că să fiu titular și la loturi

MOMENTUL PSIHOLOGIC AL CARIREI

Episodul petrecut în 1996 la reunirea lotului de juniori, la Târgu-Mureș, a fost cel care l-a făcut să fie LIderul și pitanul, OM-ul și Profesionistul care la 40 de ani dă totul pentru volei cu aceiași dorință, determinare și pasiune ca în startul carierei.

Laurențiu Lică: ” Obișnuit cu convocările mi-am întrebat antrenorii de la Galați dacă am fost convocat, iar ei mi-au zis că da și să mă duc la Târgu-Mureș. Ajuns acolo antrenorii lotului Drăguț și Ioan Frenț m-au luat la întrebări și mi-au sus că n-am fost convocat. A fost cel mai mare șoc de care am avut parte nu în ceea ce privește neconvocarea, dar mai ales modul în care am fost tratat, având în vedere că eram un … copil. Aici trebuie să spun că s-a adăugat și faptul în care au reacționat când Mircea Roman venit la lot le-a spus că unde doarme că are patul ocupat, căruia i-au spus să mă dea jos și să dorm pe jos. Bineînțeles că nu s-a întâmplat așa ceva, Mircea a unit paturile și am dormit 3 inși în 2 paturi, iar a doua zi m-am întors acasă.

N.R. Trebuie remarcat că Ioan Frenț a fost cel care de sărbătorile de iarnă i-a transmis, după mai bine de 33 de ani de la acel moment, un mesaj printre care i-a transmis următoarele: ” Mă bucură performanțele tale. Longevitatea lor este o dovadă seriozității.”

E MOMENTUL CARE NU POT SĂ MI-L SCOT DIN CAP. M-A MARCAT, DAR M-A ÎNRĂIT. NU M-AM GÂNDIT SĂ RENUNȚ, CI SĂ-MI DORESC SĂ FIU CEL MAI BUN.

PASUL mic SPRE LUMEA MARE a voleiului

Evoluțiile constant bune și foarte bune l-au adus în atenția oamenilor din voleiul românesc, într-o perioadă în care Galațiul trena cu echipa de seniori în liga a doua, iar dorința de afirmare îi dădea ghes lui Laurențiu să-și croiască drumul și locul în voleiul românesc.

Unul dintre antrenorii români care l-au ”ochit” este Marian Giurgițeanu, Laurențiu fiind onorat de interes având în vedere imaginea școlii de volei a Craiovei, echipele de la ”Titulescu” fiind permanent pe podium în competițiile juniorilor.

Ivindu-se oportunitatea s-a înfiripat ideea de a pleca de acasă

Totul s-a materializat în momentul în care celebrul Ion Constantinescu ”Hamlet” l-a sunat ( la telefonul unei vecine a familiei ) și l-a luat direct: ”Mă copile, tu vrei să joci volei, sau nu vrei?!”

Laurențiu Lică: ” Nu știam, la acel moment, cine este și ce reprezintă Ion Constantinescu pentru voleiul craiovean, dar după cum a vorbit cu mine mi-am zis: gata, a răsărit soarele și se poate! Sunt convins că Marian Giurgițeanu este cel care a insistat să fiu adus la Craiova.

În drum spre Craiova, în tren cu tatăl său, plusau asupra salariului pe care-l să-l supună negocierii conducerii echipei de volei masculin. La acea vreme destinele voleiului erau în mâinile omului de afaceri Adi Ilinca. Au fost în biroul dânsului și au negociat ceva în jurul a 50 de dolari pe lună, ceea ce a fost acceptat pe loc ( multă vreme după Adi Ilinca chiar i-a declarat că era convins că va cere cel puțin 50 de dolari pe săptămână, dar le-a acceptat cu drag cerere și a semnat imediat )

Laurențiu Lică: ” Negocierea a fost o chestie amuzantă pentru că noi am plecat spre Craiova să-mi închei contractul de jucător, dar principalul scop era ca eu să fac facultatea. Și eu, și mama, și tata am avut ca scop principal studiile universitare, mai puțin suma de bani pentru care urma să joc!

A ales Craiova, chiar dacă echipa masculină era la barajul de menținere în prima ligă, baraj pe care l-a pierdut însă, dar care nu l-a dezarmat, deși era convins că va pica înțelegerea. Adi Ilinca s-a retras, dar a apărut Iulică Băloi, care i-a fost ca un tată, fiind chiar și primul lui transfer. Și a avut grijă de el pentru că nu l-a trimis să stea în cămin ci la verii lui, familia Prună, familie care avea contact cu volei, Cătălin și Cristina, copiii doamnei Mimi fiind și ei conectai la lumea voleiului și astfel impactul plecării de acasă nu a fost foarte mare.

După 3 luni s-a mutat în cămin, când a resimțit greutățile unui tânăr plecat de acasă, dar și a atmosferei din lot și din camera de cămin unde, la început, au existat unele animozități.

Dar totul s-a schimbat în noiembrie1998 când a cunoscut-o pe Eli, alături de care și-a unit destinele, dar mai ales cea care, din acel moment, i-a fost și îi este alături în permanență.

În 1998–1999 a jucat în echipa Craiovei, în Divizia B, omul de bază din teren fiind Dănuț Pascu, iar la finalul sezonului echipa a promovat după barajul cu formația din Cluj.

A apărut apoi proiectul ”U” Pro Volei Craiova, pe osatura echipei de tineret a României, sportivii generațiilor ’81 și ’82.

Un proiect bine structurat, cu viziune, cu oameni care știau să formeze echipe, știau să lucreze cu tinerii jucători, precum Petrică Stancu și Dănuț Pascu și cu un aport financiar consistent din partea omului de afaceri Dragoș Cotarcea.

Laurențiu Lică: ” Domnul Cotarcea a fost foarte deschis cu noi, era foarte aproape de noi. Un om care și-a investit timp de 3 ani banii într-un proiect extraordinar. Am apreciat enorm aceste lucruri din partea unui om care a venit total alături de echipa de volei masculin. Astfel de persoane trebuie apreciate, iar modul nostru de a-i mulțumi trebuie să fie maxim.”

La acea vreme a apărut și mirajul vestului pentru că o serie de jucători începeau să plece în campionatele puternice din vestul Europei. Plecările lui Bogdan Olteanu și Sergiu Stancu l-au făcut să-și dorească această experiență, dar nu se simțea încă pregătit 100% pentru experiența occidentală.

După 4 ani la Craiova, în vara lui 2002 a primit ofertă de la campioana României, la acea vreme, Petrom Ploiești. Plecat alături de mari jucători ai acelor vremuri – Iulian Pâslaru, Răzvan Șerban, Marian Apostu ( cumnatul lui Laurențiu ), Mircea Dudaș – a beneficiat de o altă experiență benefică carierei sale.

Laurențiu Lică: ” În primul an la Ploiești s-a ratat campionatul, iar în cel de-al doilea an am devenit titular (n.a. până în prezent) Iulian Pâslaru – cel mai bun fals care l-am văzut eu vreodată – retrăgându-se, după care mi-a și zis direct: ”Drace eu mă las, ca să joci și tu!

Din 2003 devine titular, la seniori, pe postul său și contabilizează și primul trofeu din carieră: Cupa României la finalul sezonului 2003-2004, și două locuri 2 în campionatul național.

P.S. În iarna 2003-2004 a avut ofertă foarte bună de la echipa belgiană la care evolua Sergiu Stancu, și-a negociat plecarea de la Ploiești, dar totul s-a finalizat cu o dublare a salariului și neplecarea în vest.

În 2004–2005 Constanța a insistat enorm să îl aibă în lot. O echipă nou promovată cu ambiții foarte mari și un finanțator – Sorin Strutinsky – care dorea încă din primul an de liga întâi o medalie. Clasarea finală a fost pe locul 2, dar a venit al doilea trofeu în palmares. Cupa României.

Deși semnase pe doi ani cu Constanța, apariția unei oferte concrete din străinătate l-a făcut să facă pasul spre vest.

Laurențiu Lică: ” Ultimul an la Craiova, cei doi ani la Ploiești și anul jucat la Constanța m-au adus la 24 de ani spre 25 să fiu unul dintre jucătorii consacrați din voleiul românesc!

DEPLINA CONSACRAREA

În 2005 începe aventura europeană, în fapt franceză, prin plecarea la Ajaccio, în Corsica, unde în sezonul 2005-2006 l-a avut antrenor pe Eric N’Gapeth, un fost mare jucător al voleiului francez, de două ori campion, nimeni altul decât tatăl lui Ervin N’Gapeth, adversarul lui Laurențiu, în grupele Ligii Campionilor 2016/2017 în dubla S.C.M. ”U” Craiova – Azimut Modena.

Impactul cu voleiul occidental a fost plăcut, dar și destul de dur. Pregătirea era cu totul altfel și cerințele erau duse la limitele maxime ale calităților fizice.

Laurențiu Lică: ” Gîndește-te că în România făceam genuflexiuni cu maxim 150 kg în spate, iar la Ajaccio am ajuns să fac cu 300, 320 de kg. Când am văzut că îmi pun așa ceva în spate am zis: gata mă rup aici. Dar n-a fost așa. M-am simțit foarte bine și drept dovadă și rezultatele mele.

La Ajaccio a fost desemnat cel mai bun atacant din liga franceză la finalul ediției de campionat 2005–2006. A fost jucătorul numărul 1 al echipei din Corsica. Au fost și unele probleme cu șederea partenerei de viață: nu avea viză, sau contract de muncă, dar micile șicane s-au rezolvat relativ rapid. În plus au fost cazați la marginea orașului în niște bungalouri care dădeau un oarecare sentiment de nesiguranță. După prima parte a sezonului competițional, pe fondul evoluțiilor excelente, conducerea clubului i-a asigurat un apartament în centrul orașului și lucrurile s-au schimbat radical. În plus când se pregătea de vacanța de Crăciun a fost convocat al All-Star-Game-ul Franței, la care era dispus să renunțe pentru liniștea familiei, dar soția a fost cea care l-a determinat să participe, lucru care a contat enorm pentru cariera lui, pentru că imediat după revenirea din România a primit multe oferte alegând din vara lui 2006 să plece pentru 2 ani la Beauvais.

La Beauvais contribuie la obținerea locului 5 la finalul sezonului 2006–2007, cea mai bună performanță din istoria clubului, iar în al doilea sezon 2007–2008 echipa din Beauvais termină tot pe locul 5 în campionat, dar devine câștigătoarea Cupei Franței, postură care aducea, la acea vreme, participarea directă în Liga Campionilor.

Laurențiu Lică: ” Din nefericire, să zic pentru club, nu am rămas să particip la aventura europeană, pentru că în sezonul 2008 – 2009 am revenit în România pentru a fi alături de soție la momentul nașterii fetei noastre – Emea. Cei de la Constanța au înțeles exact situația mea și m-au primit cu brațele deschise.

După acest sezon, încununat cu câștigarea campionatului și cupei, a revenit în Franța, dar de această dată trei, și fără a mai avea nici o problemă. ( între timp România aderase la U.E. ).

2009–2010 a fost sezonul derulat la Montpellier unde s-a ajuns în finala Cupei Franței. Dezămăgit un pic de sezonul de la Montpellier a primit o ofertă de la o echipă de liga a doua, care își dorea promovarea în prima ligă franceză – Chaumont Volley-Ball.

2010–2012 două sezoane la Chaumont, un orășel în care a trăit senzația că întreaga comunitatea trăia prin această echipă de volei. În primul sezon nu s-a reușit promovarea dar s-a ajuns în semifinalele Cupei Franței – cea mai mare performanță din istoria clubului.

În cel de-al doilea sezon s-a reușit – PREMIERĂ ÎN ISTORIA CLUBULUI – promovarea în prima ligă a voleiului masculin francez, dar paradoxal a plecat de la Chaumont, tot la o echipă de liga a doua care a venit cu o ofertă mai bună.

2012–2013 a jucat la Martigues, un sezon bun, chiar dacă nu s-a reușit promovarea, dar și sezonul în care i-a încolțit gândul de a reveni ”acasă”, la Craiova, după inaugurarea Sălii Polivalente.

Laurențiu Lică: ” Eram permanent conectat la ceea ce se întâmpla în țară, iar atunci când am văzut în Polivalenta din Craiova la un meci Craiova – Dinamo o sală arhiplină, după care aceiași atmosferă la semifinala cu Zalău, am decis să ne întoarcem acasă pentru că existau toate condițiile de a reveni în România.

CĂPITAN ȘI CAMPION

2013–2014 primul sezon la revenirea în Craiova a fost în care s-a impus din start ca lider al echipei ducând echipa în cupele europene.

Laurențiu Lică: ” Am rămas în 2014 la Craiova, chiar dacă erau oferte mult mai mari. A contat stabilitatea de la club, dar și faptul că Emea mergea la școală în clasa I. Atunci mi-am pus în gând că trebuie să cuceresc un trofeu cu Craiova, sau să fim măcar pe podium cu o medalie la gât la finalul fiecărui fiecărui sezon.

În 2014–2015 își reînnoiește colaborare cu Craiova și ajunge cu echipa în sferturile CEV Cup.

2015–2016 avea să fie anul în care și-a pus amprenta, decisiv, la obținerea primului Titlu Național din istoria voleiului masculin craiovean, performanță dublată de calificarea directă în grupele Ligii Campionilor

În 2016–2017 Craiova s-a clasat pe locul 2 în campionat ( după o minge de set, punct și campionat ”refuzată” într-un joc la Zalău, în penultima etapă ), dar are o prestație remarcabilă în grupele Ligii campionilor unde a fost la un procent de 8 miimi de calificarea în faza premergătoare sferturilor de finală.

În 2017–2018 alege să pună umărul la un titlu de campion pentru Ploiești, pentru ca din sezonul 2018–2019 să revină, acasă, la Craiova, unde își adaugă în panoplie o nouă clasare pe podiumul campionatului.

Pe parcursul sezonului 2018–2019 a pus umărul și la calificarea echipei naționale, după 24 de ani, la un turneu final, în speță Campionatul European.

PASIUNE ȘI MUNCĂ DUSE LA EXTREM

Lurențiu Lică este sportivul pe care și l-ar dori orice antrenor. Nu a avut nici o accidentare gravă. De-a lungul unei cariere care se apropie de 30 de ani a avut o mică accidentare la tendonul lui Ahile, pe când evolua în Franța, și o singură dată spatele blocat în timpul participării în Liga Campionilor în sezonul 2016–2017, la meciul de la Belchatow.

Laurențiu Lică: ” Am avut noroc de un organism puternic, dar m-am și îngrijit de corpul meu. Am ajuns la performanțele obținute pentru că mi-am dorit foarte mult. Munca, uzura, renunțările, sacrificiile nu mai contează atunci când îți dorești. Pentru mine a fost ceva extraordinar să câștig titlul cu Craiova și să evoluez în Liga Campionilor, pentru că mi-am dorit în cariera mea să joc în cea mai puternică competiție a cluburilor.

Bucuria și împlinirea evoluției din Liga Campionilor a fost completată de participarea la Turneul final al Campionatului European din vara anului 2019, o reîntâlnire cu lumea și suporterii din voleiul francez, mai ales că România a evoluat la Montpellier acolo unde ”Lolo”evoluase cu 10 ani în urmă.

NU SE ”PREDĂ” ȘI ARE ȘI VIITOR

La pragul maturității Laurențiu Lică nu se gândește, încă, la retragere. Este conștient că va veni și acest moment, dar spune că organismul său nu-i dă, încă, semne că nu mai poate face cerințelor performanței.

Spune că n-a avut modele, dar a apreciat și a ”furat” de la jucătorii care i-au fost alături, sau adversari. În tinerețe s-a alimentat permanent cu informații de la prietenul și cumnatul său Marian Apostu, l-a urmărit cu atenție pe colegul său Iulian Pâslaru și a fost un mare admirator al sârbului Ivan Miljkovic, pe care îl consideă cel mai bun din lume pe postul său.

Laurențiu Lică: ” Dacă pot și fizicul meu poate joc în continuare. Îmi place postura în care sunt acum, cel mai bun jucător din ultimii 4 ani din voleiul românesc. Sunt destul de cerebral să îmi dau seama când fizicul nu va mai putea face față, pentru că voi simți acest lucru și e clar că nu va mai exista satisfacție. Ce este clar este că voi încheia cu bine acest sezon și voi face față și sezonului viitor.

MĂ BUCUR DE FIECARE MECI. ÎNCĂ AM BUCURIA ȘI EMOȚIA DE A JUCA.

Fiica lui Laurențiu Lică este îndrăgostită de volei, iar tatăl ei speră să-i moștenească bucuria de a juca, pentru că numele pare a fi predestinat performanței: LIder și CĂpitan!

Este convins că va fi permanent lângă volei și după finalizarea carierei de jucător, indiferent de calitatea pe care o va avea: profesor ( este cadru universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport Craiova ), antrenor, sau manager.

Rețeta succesului, în varianta lui Laurențiu LICĂ:

FĂRĂ EXCESE, CUMPĂTAT, SACRIFICIU ȘI MUNCĂ FĂRĂ LIMITE!

C.V. Sportiv – LICĂ Laurențiu

Laurenţiu LICĂ

porecla: Lolo (în Franţa)

post: Universal
data și locul naşterii: 11.02.1980, Galaţi
înălţime / greutate: 2,00 m / 100 kg
Cariera:
1991: începe voleiul la CSU CSŞ Galaţi
1996–1997:
CSU CSŞ Galaţi
1997–1998:
CSU CSŞ Galaţi
1998–2002:
Universitatea Craiova
2002–2003:
Petrom Ploieşti – locul 2 în campionat, finalist al Cupei României, participă la Top Teams Cup-C2, sferturi de finală;
2003–2004:
Petrom Ploieşti – locul 2 în campionat, câştigător al Cupei României, participă la Cupa CEV-C3;
2004–2005:
VCM Constanţa – locul 2 în campionat, câştigător al Cupei României, participă la Top Teams Cup-C2;
2005–2006:
Gazelec Football Club Olympique Ajaccio Volleyball, Franţa – locul 1 în clasamentul trăgătorilor;
2006–2007:
Beauvais Oise Université Club, Franţa – locul 5 în campionat;
2007–2008:
Beauvais Oise Université Club, Franţa – locul 5 în campionat, locul 2 în clasamentul trăgătorilor, locul 2 în clasamentul realizatorilor de puncte, câştigător al Cupei Franţei, participă la Cupa Challenge-C3, optimi de finală;
2008–2009:
CVM Tomis Constanţa – locul 1 în campionat, câştigător al Cupei României, participă la Cupa CEV-C2 şi Cupa Challenge-C3, locul 3;
2009–2010:
Montpellier Volley Université Club, Franţa – finalist al Cupei Franţei, participă la Cupa CEV-C2;
2010–2011:
Chaumont Volley-Ball 52, Franţa – liga a doua, locul 2 în clasamentul realizatorilor de puncte, semifinalist al Cupei Franţei;
2011–2012:
Chaumont Volley-Ball 52, Franţa – liga a doua; a obţinut promovarea în prima ligă;
2012–2013:
Martigues Volley-Ball, Franţa (liga a doua);
2013–2014:
SCM U. Craiova – locul 4 în campionat, participă la Cupa CEV- C2 – optimi de finală;
2014–2015:
SCM U. Craiova – participă la Cupa CEV-C2 – sferturi de finală;

2015–2016: SCM U Craiova – Campion național, optimi de finală în Cupa CEV;

2016–2017: SCM U Craiova – locul 2 în campionat, participare în Liga Campionilor – locul 13 în clasamentul final

2017–2018: campion cu Tricolorul LMV Ploiești

2018–2019: SCM U Craiova, locul 3

PALMARES

  • 3 titluri naţionale;

  • 3 locuri 2;

  • Cupa României – 2 titluri;

  • Cupa Franţei – 1;

  • Locul I în clasamentul trăgătorilor din Campionatul Franţei;

  • Peste 100 de selecţii la naţională, din 1999;

  • Prezenţă la Campionatul European din 2019.

 

About the Author

By petrisor / Editor on Feb 11, 2020